deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri substantiv feminindeschiaburire
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. substantiv feminindeschiaburire
DESCHIABURÍRE s. f. Acțiunea de a deschiaburi; smulgerea pămîntului și a mijloacelor de producție din mîna chiaburilor (acțiune efectuată în etapa de colectivizare în masă a țărănimii muncitoare). substantiv feminindeschiaburire
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă verb tranzitivdeschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. verb tranzitivdeschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. A smulge din mîna unui chiabur pămîntul și mijloacele de producție (în cadrul măsurilor de lichidare a exploatării chiaburești). verb tranzitivdeschiaburi
deschiaburire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | deschiaburire | deschiaburirea |
plural | deschiaburiri | deschiaburirile | |
genitiv-dativ | singular | deschiaburiri | deschiaburirii |
plural | deschiaburiri | deschiaburirilor |