căpútă (căpúte), s. f. – 1. Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – 2. Parte de deasupra a labei piciorului. Origine incertă. Este clară legătura sa cu sl. kopyto (› rom. copită); sl. kopytĭce „tip de încălțăminte”, dar nu este clară calea acestui der. Cf. mag. kapta „calapod de pantofi” (Cihac, II, 487;DAR), alb. këputsë (Philippide, II, 703), pe care Meyer 188 îl derivă cu mică probabilitate, din tc. papuç (Berneker 484). Der. căputa, vb. (a pune căpute noi); căputar, s. m. (cizmar); căputătură, s. f. (pantofi vechi; pantofi în general); încăputa, vb. (a căputa; a repara). substantiv feminincăpută
CĂPÚTĂ, căpute, s. f. 1. Parte a încălțămintei care acoperă pe deasupra laba piciorului. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii. substantiv feminincăpută
căpútă f., pl. e (d. încăpută, a încăpea). Partea de la bot a încălțăminteĭ, numită și suĭuz. substantiv feminincăpută
căpútă s. f., g.-d. art. căpútei; pl. căpúte substantiv feminincăpută
căpútă, -e, s.f. – Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – Cuvânt autohton, cf. alb. këputsë (Russu 1981, NDU). substantiv feminincăpută
căpută f. 1. partea piciorului dela încheetura gleznelor până la degete; 2. partea corespunzătoare a încălțămintelor. [Lit. partea (în)căpută a cismei în care intră încălțămintea]. substantiv feminincăpută
CĂPÚTĂ, căpute, s. f. 1. Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului; căputătură. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii. – Et. nec. substantiv feminincăpută
CĂPÚTĂ, căpute, s. f. 1. Partea încălțămintei care acoperă pe deasupra laba piciorului. Trase de sub pat căputa unei ciubote. CAMILAR, N. II 303. Pantof de casă grosolan, făcut dintr-o cizmă sau gheată, căreia i se taie cît mai jos căputa. CARAGIALE, O. VII 187. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii, de la gleznă pînă la degete. (Într-un descîntec) du mîna le-a luat Și le-a pus Cap La cap... Glezne La glezne, Căpută La căpută, Tălpi La tălpi. TEODORESCU, I. P. 385. substantiv feminincăpută
căputá (a ~) vb., ind. prez. 3 căputeáză verb tranzitivcăputa
CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat, partea care acoperă laba piciorului. [Var.: încăputá vb. I] – Din căpută. verb tranzitivcăputa
CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată; a încăputa. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat partea care acoperă laba piciorului; a încăputa. – Din căpută. verb tranzitivcăputa
CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu; loan să mai dea un irmilic lui Pavel, iar el să-i căputeze ciubotele. CREANGĂ, A. 107. Ciubota căputată Bună-ar fi, cînd n-ar fi spartă. ȘEZ. V 15. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat, partea care îmbracă laba piciorului. – Variantă: încăputá (DELAVRANCEA, H. T. 16) vb., I. verb tranzitivcăputa
căputéz v. tr. (d. căpută). Pun căpute la încălțăminte. – Și încăp-. verb tranzitivcăputez
căpută | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | căpută | căputa |
plural | căpute | căputele | |
genitiv-dativ | singular | căpute | căputei |
plural | căpute | căputelor |