căputare definitie

CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat, partea care acoperă laba piciorului. [Var.: încăputá vb. I] – Din căpută. verb tranzitivcăputa

căputá (a ~) vb., ind. prez. 3 căputeáză verb tranzitivcăputa

căputà V. a pune căpute la carâmbii unei cisme. verb tranzitivcăputà

CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată; a încăputa. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat partea care acoperă laba piciorului; a încăputa. – Din căpută. verb tranzitivcăputa

CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu; loan să mai dea un irmilic lui Pavel, iar el să-i căputeze ciubotele. CREANGĂ, A. 107. Ciubota căputată Bună-ar fi, cînd n-ar fi spartă. ȘEZ. V 15. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat, partea care îmbracă laba piciorului. – Variantă: încăputá (DELAVRANCEA, H. T. 16) vb., I. verb tranzitivcăputa

căputéz v. tr. (d. căpută). Pun căpute la încălțăminte. – Și încăp-. verb tranzitivcăputez