câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre substantiv neutrucâmpușor
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. substantiv neutrucâmpușor
CÎMPUȘÓR s. n. Diminutiv al lui c î m p. Cimpușor cu iarbă verde, Nimeni umbra nu-ți mai vede. SEVASTOS, 203. substantiv neutrucîmpușor
câmpușor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | câmpușor | câmpușorul |
plural | câmpușoare | câmpușoarele | |
genitiv-dativ | singular | câmpușor | câmpușorului |
plural | câmpușoare | câmpușoarelor |