CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller]. adjectivcupela
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller]. verb tranzitivcupela
CUPELÁ vb. tr. a supune procedeului cupelației. (< fr. coupeller) verb tranzitivcupela
*cupeléz v. tr. (fr. coupeller, d. coupelle, cupelă). Chim. Supun cupelațiuniĭ. verb tranzitivcupelez
cupelat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | cupelat | cupelatul | cupelată | cupelata |
plural | cupelați | cupelații | cupelate | cupelatele | |
genitiv-dativ | singular | cupelat | cupelatului | cupelate | cupelatei |
plural | cupelați | cupelaților | cupelate | cupelatelor |