cumva definitie

cumvá orĭ cum-vá adv. Poate, e posibil (în unire cu dacă condițional și nu saŭ oare nu cu ideĭa de frică, presupunere orĭ speranță: Dacă cumva va veni, să-ĭ spuĭ c´am plecat. Nu cumva știe? Oare nu cumva știe? Ca amenințare: să nu cumva să te prind că mințĭ! invariabilcumva

cumvá adv. invariabilcumva

cumva adv. V. cum. invariabilcumva

CUMVÁ adv. 1. Într-un fel oarecare; oarecum. 2. Din întâmplare, eventual, poate. – Cum + va (= vrea). invariabilcumva

CUMVÁ adv. (Uneori, familiar, precedat de «care» sau « ceva ») 1. Într-un fel oarecare, oarecum. Și eu m-am gîndit așa, Să-i mai întărim cumva: Să le-aducem noi aminte Amarul de mai nainte. DEȘLIU, M. 49. Mie unuia, dacă cumva mi-a plăcut vreo vînătoare, apoi a fost tocmai din acelea în care picioarele și minele au mai puțin de lucrat. ODOBESCU, S. III 15. ◊ E x p r. (Ame­nințător) (Să) nu (care) cumva să... = în nici un caz, sub nici un motiv să nu... Să nu cumva să deschideți, pînă ce nu-ți auzi glasul meu. CREANGĂ, P. 19. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta șoarecului nu ești scăpat de mine. CREANGĂ, P. 212. 2. Poate, din întîmplare, eventual. Pantelimon era soldat și uniforma îi ședea bine și se purta ca o fată, să nu fie cumva pedepsit. REBREANU, R. I 282. De n-au murit cumva vreunul din ei, apoi de bună samă că trăiesc cu toții încă și astăzi. SBIERA, P. 48. După aceea, cînd îi spunea cumva cineva cîte ceva de pe undeva, care era cam așa și nu așa, Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. Însă, de vă e teamă ca nu cumva prin mine Să se-ndrepteze lumea, greșeala vă e proastă. ALEXANDRESCU, P. 85. Iar cumva de n-ei voi... Apoi foarte vei greși. TEODORESCU, P. 117. ◊ Expr. (În construcții negativ-interogative) (Oare) nu (care) cumva...? = oare (din întîmplare) nu... ? Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile... să le închizi, ca într-o ocnă? DELAVRANCEA, S. 111. Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasă? CREANGĂ, P. 31. Nu cumva aș putea să-l angajez în trupa mea? ALECSANDRI, T. 281. invariabilcumva