CULTIVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cultiva și rezultatul ei; lucrarea pământului; (fig.) instruire, dezvoltare. [< cultiva]. substantiv feminincultivare
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. substantiv feminincultivare
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) c u l t i v a. 1. Lucrarea pămîntului. Prin desțelenirea și cultivarea cu plante de nutreț a izlazurilor din regiunile de • stepă se poate mări considerabil producția de furaje. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. 2. Educare, instruire, dezvoltare. Așa cum grădinarul se îngrijește cu dragoste de creșterea florilor sale, tot astfel partidul și guvernul nostru se îngrijesc de cultivarea talentelor artistice ale oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 340, 2/6. substantiv feminincultivare
*cultív, a -á v. tr. (fr. cultiver, d. mlat. cultivare, cl. cólere, cultum, id.). Îngrijesc, lucrez, mă ocup de: a cultiva pămîntu, pădurile, albinele, știința. Fig. Daŭ atențiune, nu daŭ uĭtăriĭ: a cultiva un prieten, prieteniile. verb tranzitivcultiv
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă verb tranzitivcultiva
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pămîntul spre a-l face să dea roade. Suprafețe între 50 și 200 ha vor fi cultivate cu legume. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3183. ♦ (Cu privire la plante) A semăna, a planta: și a îngriji să se dezvolte și să dea roade. Cultiva florile cele mai rari și mai frumoase. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ Refl. pas. Trebuie să dăm o mare atenție cultivării porumbului de siloz, care se cultivă pe suprafețe întinse în sectorul socialist al agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. 2. Tranz. F i g. (Complementul este un abstract) A ocupa cu rîvnă de ceva, a face să crească, să se dezvolte; a dezvolta. Partidul nostru, clasa noastră muncitoare cultivă dragostea și stima pentru glorioasele tradiții revoluționare ale proletariatului romîn și ale poporului romîn. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. C.F.R. 53. Poporul nostru cultivă dragoste și respect față de tradițiile revoluționare, tradițiile glorioase. ale luptelor din februarie 1933. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 74. Cine n-are dor să vază țara sa în fericire... Culțivînd artele păcii pe al său pămînt bogat? ALEXANDRESCU, P. 166. ♦ (Franțuzism) A se ocupa în chip special de cineva sau de ceva, a căuta să capeți sau să întreții bunăvoința, prietenia unei persoane; a simți atracție pentru un scriitor sau o operă, a citi cu interes deosebit. Un călător străin... e încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. R e f l. A se îngriji de dezvoltarea sa intelectuală, a se instrui. Nedeprinsă să dorm la concert, am profitat ele ocazie și m-am cultivat. IBRĂILEANU, A. 58. Ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate. EMINESCU, N. 36. ◊ Tranz. (Cu privire la o persoană sau la facultățile ei) Ați cultivat și ați întărit inima și mintea dv. GHICA, A. 787. verb tranzitivcultiva
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. verb tranzitivcultiva
CULTIVÁ vb. I. tr. A lucra pământul pentru a-l face să rodească. ♦ A semăna și a îngriji plante. 2. tr. (fig.) A se ocupa intens de ceva; a citi cu pasiune un scriitor, o operă. 3. refl., tr. A (se) instrui, a (se) educa. [P.i. cultív, var. cultivi vb. IV. / < fr. cultiver]. verb tranzitivcultiva
CULTIVÁ vb. I. tr. 1. a lucra pământul pentru a-l face să rodească. ◊ a semăna și a îngriji plante. 2. (fig.) a se ocupa intens de ceva; a citi cu pasiune un scriitor, o operă; a întreține relații bune cu cineva. II. refl., tr. a-(și) îmbogăți spiritul, a (se) instrui, a învăța. (< fr. cultiver, lat. cultivare) verb tranzitivcultiva
cultivà v. 1. a lucra pământul spre a-l face mănos; 2. a îngriji mai mult de unele producțiuni ale solului: a cultiva florile; 3. fig. a se ocupa sârguitor: a cultiva artele; 4. a întreține: a cultiva prietenia cuiva. verb tranzitivcultivà
CULTIVÁ, cultív,vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. verb tranzitivcultiva
cultivare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cultivare | cultivarea |
plural | cultivări | cultivările | |
genitiv-dativ | singular | cultivări | cultivării |
plural | cultivări | cultivărilor |