CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu. verbcucuriga
CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu. verbcucuriga
cucuriga verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cucuriga | cucurigare | cucurigat | cucurigând | singular | plural | ||
cucurigând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | cucurigă | (să)— | cucuriga | cucurigă | cucurigase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | cucurigă | (să)cucurige | cucurigau | cucurigară | cucurigaseră |