CRẤȘMĂ s. f. v. cârciumă. substantiv feminincrâșmă
crâșmă f. Mold. V. cârciumă. substantiv feminincrâșmă
CRẤȘMĂ s. f. v. cârciumă. substantiv feminincrâșmă
CRÎ́ȘMĂ, crîșme, s. f. (Mold., Transilv.) Circiumă. Duminica, crîșmele... par a fi niște ființe vii, care vuiesc adînc. SADOVEANU, O. VII 273. Crîșmă bună, crîșmă veche lîngă crucea de la moară, în zadar îți caut rostul zilelor de-odinioară. GOGA, C. P. 36. Or fi fugit!... cine știe?... La vro crîșmă poate... ALECSANDRI, T. I 113. S-au dus la o crîșmă, unde s-au pus să bea. NEGRUZZI, S. I 32. – Variantă: (regional) críșmă (AGÎRBICEANU, S. P. 16) s. f. substantiv feminincrîșmă
cî́rcĭumă f., pl. ĭ și e (vsl. krŭčĭma, bg. krŭčma, de unde și ung. korcsoma și korcsma, id.). Vest. Prăvălie în care se vinde vin, rachiŭ ș. a. – În Mold. nord crîșmă, în sud crișmă; în Trans. crîjmă și crijmă (Agrb. Înt. 137, 140, 141 și 209). substantiv feminincîrcĭumă
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. substantiv feminincârciumă
crâșmă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | crâșmă | crâșma |
plural | crâșme | crâșmele | |
genitiv-dativ | singular | crâșme | crâșmei |
plural | crâșme | crâșmelor |