CRIȚÁR s. m. v. creițar. substantiv masculincrițar
CRIȚÁR s. m. v. creițar. substantiv masculincrițar
CRIȚÁR s. m. v. creițar. substantiv masculincrițar
crăițár m. (pol. krajcar, sîrb. krajcara, ung. krajcár, d. germ. kreuzer, care vine d. kreuz [lat. crux], fiind-că acest ban avea pe el imprimată o cruce). O foastă [!] monetă [!] austro-ungurească în valoare de vre-o 4 centime (oficial 2 helerĭ. V. heler). Gologan (Olt.). – Și crițar și grițar (Trans.). substantiv masculincrăițar
CREIȚÁR, creițari, s. m. Monedă mică de argint, mai târziu de aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, în Transilvania și în Bucovina până la sfârșitul sec. XIX, valorând a suta parte dintr-un fiorin; p. gener. ban, gologan (de valoare neînsemnată). [Var.: crăițár, crițár s. m.] – Din magh. krajczár. substantiv masculincreițar
crițar | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | crițar | crițarul |
plural | crițari | crițarii | |
genitiv-dativ | singular | crițar | crițarului |
plural | crițari | crițarilor |