coși definitie

cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre. – Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele [!]) pin [!] ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef. verb tranzitivcos

cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă verb tranzitivcosi

cosí v. 1. a tăia cu coasa: grânele se cosesc către sfârșitul lui Iulie; 2. fig. a face să piară, a nimici: cum vremea cu moartea cosește fără ’ncetare GR. AL.; 3. a-și jupui picioarele de umblet (despre cai). verb tranzitivcosi

COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. verb tranzitivcosi

COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) A tăia cu coasa sau cu mașina de cosit, iarba, plantele de nutreț, cerealele. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii, N-am cosit din holda lor un pai. BENIUC, V. 9. Trudită, chinuită coasă, Vei mai cosi tu numai iarbă? GOGA, C. P. 23. Cînd mă sculai, îi zării pe tustrei cosind în fundul de la deal al poienii, moșneagul în frunte și băietanii după el. HOGAȘ, M. N. 70. Iarba pe tot șesul de cosit e gata. MACEDONSKI, 6. I 187. ◊ (Metaforic) Mă dusei cu coasa-n luncă Și cosii jale adîncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 222. ♦ F i g. A distruge, a nimici, a omorî. Deodată vîntul rece Fără vreme vă cosește. ALECSANDRI, P. A. 64. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc. ALEXANDRESCU, P. 38. 2. Refl. (Mai ales despre cai) A se lovi, în mers, cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se). Calul din dreapta se cosește. ◊ (Despre părțile de jos ale pantalonilor) A se roade. Taie din turul pantalonilor ca să-i cîrpească pe unde se cosesc. DELAVRANCEA, H. T. 13. verb tranzitivcosi

coáse (cós, cusút), vb. – 1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înțepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Pușcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți); cusătoriță, s. f. (croitoreasă); cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s. n. (Trans., legătură, fașă). verb tranzitivcoase

coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac: a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE]. verb tranzitivcoase

coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút verb tranzitivcoase

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). verb tranzitivcoase

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. Cos un nasture la haină. ▭ Și cînd are ac și ață, coasă-ai dracului cojocul. COȘBUC, P. II 130. Măndița să deie seamă, Ea nu i-a cusut năframă. SEZ. I 47. (Poetic) Floricica, plecată subt lumina lămpii, pe o catifea viși­nie, își cosea pe dînsa gîndurile cu fire de aur. HOGAȘ, M. n. 48. ◊ E x p r. A coase petic de (sau la) petic = a fi strîngător, zgîrcit. Cusut cu ață albă v. ață. 2. A broda. Petrea... au găsit-o cosind la gherghef.. SBIERA, P. 23. Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi. ALECSANDRI, Ț. I 45. 3. A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. 4. A fixa. Oamenii s-au grăbii să coase în cuie ca­pacul sicriului. SADOVEANU, B. 272. 5. F i g. A cerceta în mod amănunțit, a scruta. Cînd îs mulți, ei te bagă mai puțin în samă.. dar cînd îs puțini, împung, și te coasă cu ochii. SADOVEANU, B. 150. – Prez. ind. pers. 3 pl.: cos și coasă. verb tranzitivcoase

cosésc v. tr. (bg. kósĭy, cosesc, sîrb. kositi se, a se uza pin [!] frecare, rus. kositĭ, a cosi, a tăĭa de-a curmezișu). Taĭ cu coasa: a cosi ĭarba. Fig. Ĭ-a cosit moartea, ĭ-a secerat, ĭ-a răpit. V. refl. (neol. după fr. se faucher). A se meria, a se izbi picĭor peste picĭor în mers (vorbind de caiĭ răŭ conformațĭ): acest cal se cosește. verb tranzitivcosesc