coroană definitie

corónă (est) și coroánă (vest) f., pl. e (pol. rus. vsl. korona, d. lat. it. corona; ngr. koróna. V. cunúnă). Cunună. Ornament de metal care se pune în cap ca semn al suveranitățiĭ: coronă imperială, regală, domnească, ducală (V. diademă, mitră). Fig. A perde [!] corona, a perde domnia. Corona martirĭuluĭ, aureola de mártir. Mesagiu coroaneĭ, mesagiu suveranuluĭ către senat și cameră. Coroana Româniiĭ, o decorațiune românească cu treĭ clase înființată la 1881. O monetă [!] engleză (5 fr. 75 b. antebelicĭ). O foastă [!] monetă austro-ungurească (1 fr. și 4 b.). Mold. Șodron [!] (fr. marelle), un joc copilăresc care consistă dintr´o figură trasă pe pămînt și împărțită în maĭ multe despărțiturĭ pin [!] care băĭețiĭ, stînd într´un picĭor, mișcă o bucățică de peatră [!] (madă) izbind-o cu vîrfu picĭoruluĭ. substantiv feminin coronă

COROÁNĂ, coroáne, s.f. 4. Unitate monetară în Cehia, Danemarca, Estonia, Islanda, Norvegia, Slovacia și Suedia. (ceh, slovac. koruna < lat. corōna = coroană; sued. krona < v. sued. krōna < germ. de jos medie krūne, krōne < lat. corōna = coroană; isl. króna, dan., norv. krone < v. norv. krūna < germ. de jos medie krūne, krōne < lat. corōna = coroană; est. kroon < germ. Krone < germ. de sus medie krōn, krōne < v. germ. de sus korōna < lat. corōna = coroană (de la coroana imprimată pe monedă)) [și AHDEL] substantiv feminin coroană

coroánă (coroáne), s. f. – Podoabă pentru cap în formă de cerc, cunună. – Var. (înv.) coronă. Lat. corona (sec. XVII). Este dublet al lui cunună. Este posibil să fi intrat în rom. indirect, cf. ngr. ϰορώνη, mag. korona, bg., pol., rus. korona.Der. (în)corona, vb. (a pune coroana), sec. XVII; coronație, s. f. (înv., încoronare); coronament, s. n. (cornișă), din fr. couronnement; coroniște, s. f. (plantă, Coronilla varia). substantiv feminin coroană

coroánă, V. coronă. substantiv feminin coroană

coroánă s. f., g.-d. art. coroánei; pl. coroáne substantiv feminin coroană

COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține aceeastă putere. 4. Unitate monetară în unele țări. 5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. (Și în sintagma coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. (Și în sintagma coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare. Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona. substantiv feminin coroană

COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă în formă de cerc, făcută din flori și frunze, cu care se încunună capul; cunună. Coroană de flori de cîmp. ◊ F i g. Fața uscățivă și zbîrcită, albă-gălbuie sub coroana de păr argintiu, tresări ușor.V. ROM. decembrie 1950, 47. [Atunci] natura-ntreagă... Își puse pentru mine coroana sa de flori. ALECSANDRI, P. A. 65. ♦ F i g. Încununare. V. apoteoză. Zilele noastre zbor cu grăbire... Gloria țării și-a sa mărire, Iată coroana vieții întregi. ALECSANDRI, O. 150. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune, ca omagiu, la mormîntul cuiva. 2. Podoabă de metal (uneori ornată cu pietre prețioase), pe care o poartă pe cap monarhii la ocazii solemne, ca semn al puterii lor; (prin analogie) tiara papală. Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor, Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sînt strînse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. EMINESCU, O. I 59. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtu­noasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ♦ Semn distinctiv pe stemele și blazoanele familiilor impe­riale, regale sau senioriale. V. blazon. Coroană de conte.Lăpușneanul în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor. NEGRUZZI S. I 148. ♦ F i g. Putere monarhică, suveranitate, mo­narhie; p. ext. persoană care deține o astfel de putere. Cînd Camerele slugarnice... au votat infama lege a dotațiunii coroanei, un fel de protestare uriașă s-a ridicat în toată țara. LIT. ANTIMONARHICĂ 134. 3. Totalitatea crengilor unui arbore, ale unui arbust etc. Dacă întorcea capul puțin, putea vedea coroanele copacilor, negre și desfrunzite, ca un păienjeniș pe cerul albastru-cenușiu. DUMITRIU, B. F. 136. Dacă te uiți bine în lăstari și-n coroanele ulmilor, vei zări cele dinții frunze galbene. CAMILAR, TEM. 304. Înaintea casei, un păr bătrîn, c-o coroană uriașă de frunze și de rod, se înălța în lumina zilei. SADOVEANU, O. IV 435. 4. Unitate monetară în anumite țări (Cehoslovacia, Suedia etc.). 5. Partea superioară a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. Coroana caninului. ♦ Îmbrăcăminte de metal sau porțelan cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 6. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 7. (Geom.) Suprafața cuprinsă între două cercuri concentrice. ♦ (Astron.) Coroană solară = cerc luminos în jurul soarelui format din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibil în timpul unei eclipse totale de soare. Coroana australă = constelație din emi­sfera sudică, în formă circulară, aflată lîngă constelația săgetătorului. Coroana boreală = constelație din emisfera nordică, în formă circulară, aflată între constelațiile Hercule și boiarul; hora. 8. Numele mai multor piese sau părți de piese mecanice de formă circulară, folosite în industrie. Coroană de rulmenți. substantiv feminin coroană

coroánă, coroane, (corună), s.f. – Monedă austro-ungară: „În timpuri normale, o coroană austro-ungară făcea cât leul român. Atâta era plata cantorului, a diacului sau cântărețului pe an, pe care fieștecare cap de familie trebuie s-o plătească” (Bârlea 1924 II: 474); „De-ar da totul pe o lună, / La diac tot o corună” (Bârlea 1924 I: 173). – Lat. corona. substantiv feminin coroană

coroană f. 1. podoabă de cap, în formă circulară, făcută din flori sau frunze naturale; fig. timpul iă pus coroană de argint, țara de aur AL.; 2. fig. premiu câștigat la un examen; 3. podoabă de cap, purtată de persoane suverane (ca semn al demnității lor): coroană regală; tu porți sub coroană cununa cea de spini AL; 4. putere suverană: a pierde coroana; și Suveranul însuș: domeniul Coroanei: 5. numele unei decorațiuni naționale: Coroană României, înființată la 1881, coprinde cinci clase; 6. monedă austriacă (în valoare de 1 fr.) și engleză (valorând 5 fr. și 75 c.); 7. coama sau culmea casei țărănești; 8. coroana dintelui, partea lui vizibilă. [Termen de origină literară, dar deja familiar vechilor scriitori (v. cunună)]. substantiv feminin coroană

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului coroană

coroană   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coroa coroana
plural coroane coroanele
genitiv-dativ singular coroane coroanei
plural coroane coroanelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z