copăcel definitie

copăcél m., pl. eĭ. Copac mic. Balsamină (Bz.). A sta copăcel, a sta pop, în picĭoare (vorbind de copiĭ cînd încep să stea în picĭoare). substantiv masculin copăcel

copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii substantiv masculin copăcel

copăcel m. 1. arbust; 2. fig. prunc (adică care merge copăcel): prea cu minte mare ca de copăcel PANN; 3. pl. copăcei, numele popular al balsaminei. ║ adv. drept în sus, vorbind de pruncii cari încep să umble: când începusem a merge copăcel CR. substantiv masculin copăcel

COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac.Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. substantiv masculin copăcel

COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac; copac tînar; arbust. Văzîni păsărelele cîte două-două, pe rămurelele copăceilor, se încinse focul într-însa de dorul bărbatului său. ISPIRESCU, L. 58. Îmi zâmbi sorbind infuzia copăcelului de China (= ceaiul). NEGRUZZI, S. I, 49. ♦ (Adverbial, uneori repetat; determină verbe ca «a merge», «a umbla», «a se ține» etc.) Pe picioare, drept. Copăcel-copăcel, îl îndemnă Bibescu, sprijinindu-l. SADOVEANU, P. M. 310. Generalul, proptit între cei doi colonei... se ținea copăcel, înaintînd cu mișcări de para­litic. D. ZAMFIRESCU, R. 193. Copăcel-copăcel, băiatul a mers cîțiva pași pînă la colțul stradei. CARAGIALE, O. I 324. Prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel. CREANGĂ, A. 33. substantiv masculin copăcel

a merge copăcel expr. (d. copiii mici) a se ține pe picioare, a păși drept și încet. substantiv masculin amergecopăcel

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului copăcel

copăcel   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copăcel copăcelul
plural copăcei copăceii
genitiv-dativ singular copăcel copăcelului
plural copăcei copăceilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z