convenționalism definitie

CONVENȚIONALÍSM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convețional. 2. (Lit.; arte) Tendință de supunere la regulile general acceptate, fără o percepere proprie, realistă a faptelor; prezență masivă în opera de artă a unor elemente de conținut sau de expresie devenite clișee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Concepție filozofică de tip pozitivist, potrivit căreia axiomele geometrice, ca și legile științei sunt simple simboluri sau convenții create de oamenii de știință din considerente de comoditate a gândirii, în mod arbitrar. ♦ Convenționalism moral = teorie care consideră morala drept rezultat al convenției, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rău. [Pron. -ți-o-. / < fr. conventionnalisme]. substantiv neutruconvenționalism

CONVENȚIONALÍSM s. n. 1. caracterul a ceea ce este convențional; tendință de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezență masivă în opera de artă a unor elemente de conținut sau de expresie devenite clișee. 2. concepție filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile și teoriile științifice ar fi simple convenții create în mod arbitrar de oamenii de știință. (< fr. conventionnalisme) substantiv neutruconvenționalism

convenționalísm (-ți-o-) s. n. substantiv neutruconvenționalism

CONVENȚIONALÍSM s. n. Caracterul a ceea ce este convențional; (în artă) tendință idealistă de a se conforma regulilor general acceptate, fară o percepere proprie, realistă a faptelor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionalisme. substantiv neutruconvenționalism

CONVENȚIONALÍSM s. n. Caracterul a ceea ce este convențional; (în literatură și artă) tendință idealistă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, realistă a faptelor. In [basorelieful] «Mustitul strugurilor » se remarcă o anumită uniformitate a expresiei oamenilor, o anume doză de convenționalism. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 13/5. – Pronunțat: -ți-o-. substantiv neutruconvenționalism