CONSTRẤNS, -Ă, constrânși, -se, adj. Care este obligat, forțat, silit să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie. – V. constrânge. adjectivconstrâns
*constrî́ng, -strî́ns, a -strî́nge v. tr. (lat. constringere, fr. contraindre). Silesc, forțez, fac să facă ce vreaŭ eŭ. adjectivconstrîng
CONSTRẤNS, -Ă, constrânși, -se, adj. Care este obligat, forțat, silit să facă un lucru. – V. constrânge. adjectivconstrâns
*constrî́ng, -strî́ns, a -strî́nge v. tr. (lat. constringere, fr. contraindre). Silesc, forțez, fac să facă ce vreaŭ eŭ. verb tranzitivconstrîng
CONSTRÂNGE vb. III. tr. A sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. [P.i. constrâng, perf.s. -strânsei, part. -strâns. / < con- + strânge, după lat. constringere, fr. contraindre]. verb tranzitivconstrânge
CONSTRÂ'NGE vb. tr. a sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. (< lat. constringere, după fr. contraindre) verb tranzitivconstrânge
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns verb tranzitivconstrânge
constrânge v. 1. a sili pe cineva a face ceva; 2. a îndatora pe cale juridică. verb tranzitivconstrânge
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. verb tranzitivconstrânge
CONSTRÎ́NGE, constrîng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forța. Nu vrei să scrii articolul? Haide, admit! Nu te constrîng. C. PETRESCU, C. V. 339. – Forme gramaticale: perf. s. constrînsei, part. constrîns. verb tranzitivconstrînge
constrâns | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | constrâns | constrânsul | constrânsă | constrânsa |
plural | constrânși | constrânșii | constrânse | constrânsele | |
genitiv-dativ | singular | constrâns | constrânsului | constrânse | constrânsei |
plural | constrânși | constrânșilor | constrânse | constrânselor |