CONSACRÁ vb. I. tr. 1. A da în întregime, a închina, a destina. ♦ tr., refl. A (se) dedica. ♦ (Rar) A sanctifica. 2. A consfinți, a stabili. [P.i. 3,6 -ră, conj. -re. / < fr. consacrer, cf. it. consacrare]. verb tranzitivconsacra
CONSACRÁ vb. I. tr. 1. a da în întregime, a închina, a destina. 2. a da un caracter sacru. ◊ (despre preoți) a hirotonisi. 3. a stabili, a consfinți; a legitima. II. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota. (< fr. consacrer, lat. consecrare) verb tranzitivconsacra
*consácru și -éz, a -á v. tr. (fr. consacrer, lat. consécro, -áre, d. sǎcer, sacru). Dédic luĭ D-zeŭ: a consacra o biserică. Fac la liturghie consacrarea pîniĭ [!] și vinuluĭ. Sfințesc, sancționez, fac durabil. Fig. Rezerv, daŭ: a consacra studiuluĭ tot timpu. Autorizez, întăresc, consfințesc: cuvînt pe care l-a consacrat uzu. verb tranzitivconsacru
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră verb tranzitivconsacra
consacrà v. 1. a închina lui D-zeu: a consacra o biserică; 2. a destina, a devota: îmi consacru vieața studiului; 3. a face sacru: acest loc fu consacrat de sângele martirilor; 4. a sancționa, a face durabil. verb tranzitivconsacrà
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. verb tranzitivconsacra
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. (Urmat de determinări în dativ) A închina, a da cu totul, a pune la dispoziție, a destina. Comuniștii își consacră cu abnegație toate forțele, cunoștințele și aptitudinile măreței cauze a eliberării omenirii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2533. ♦ A dedica. Bogdan consacră șase pagini tehnicii scrierilor d-lui Caragiale. GHEREA, ST. CR. II 46. În zilele consacrate acestei sărbări, se înjunghiați numeroase jertfe de cîni și miei. ODOBESCU, S. I 202. ◊ Refl. Alexandrescu și-a dat demisiunea ca să se poată consacra cu totul literelor. GHICA, S. 662. 2. A stabili; a consfinți. O stare nouă de lucruri înlocuia o stare de lucruri consacrată printr-o lungă dezvoltare istorică. GHEREA, ST. CR. III 168. Măsura și gradul civilizației... consacră statornicia și prefacerea limbilor de acum înființate. RUSSO, O. 66. verb tranzitivconsacra
consacra verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)consacra | consacrare | consacrat | consacrând | singular | plural | ||
consacrând | consacrați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | consacru | (să)consacru | consacram | consacrai | consacrasem | |
a II-a (tu) | consacri | (să)consacri | consacrai | consacrași | consacraseși | ||
a III-a (el, ea) | consacră | (să)consacrai | consacra | consacră | consacrase | ||
plural | I (noi) | consacrăm | (să)consacrăm | consacram | consacrarăm | consacraserăm | |
a II-a (voi) | consacrați | (să)consacrați | consacrați | consacrarăți | consacraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | consacră | (să)consacre | consacrau | consacrară | consacraseră |