CONFIÁ vb. I. (Franțuzism) 1. tr. A mărturisi, a destăinui. 2. refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. confier, cf. lat. confidere – a avea încredere]. verb tranzitivconfia
CONFIÁ1 vb. I. tr. a încredința cuiva un secret, o taină. II. refl. a se încrede în cineva; a se destăinui. (< fr. confier) verb tranzitivconfia
CONFIÁ2 vb. tr. a impregna (fructe) cu un sirop de zahăr, a zaharisi. (după fr. confier) verb tranzitivconfia
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind) verb tranzitivconfia
confià v. 1. a remite fidelității, îngrijirilor, discrețiunii cuiva: când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie AL.; 2. a avea confiență, a face o confidență: dorul și-l confie câmpului EM. verb tranzitivconfià
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. verb tranzitivconfia
*confiéz v. tr. (fr. confier). Barb. Încredințez, mărturisesc (un secret). Predaŭ (un obĭect). verb tranzitivconfiez
confia verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)confia | confiere | confiat | confiind | singular | plural | ||
confiind | confiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | confiez | (să)confiez | confiam | confiai | confiasem | |
a II-a (tu) | confiezi | (să)confiezi | confiai | confiași | confiaseși | ||
a III-a (el, ea) | confiază | (să)confiai | confia | confie | confiase | ||
plural | I (noi) | confiem | (să)confiem | confiam | confiarăm | confiaserăm | |
a II-a (voi) | confiați | (să)confiați | confiați | confiarăți | confiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | confiază | (să)confieze | confiau | confiară | confiaseră |