concă definitie

CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. – Din fr. conque. substantiv femininconcă

CÓNCĂ s.f. 1. Mare cochilie concavă. ♦ (Anat.) Excavație profundă a pavilionului urechii. 2. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. [< lat., it. conca]. substantiv femininconcă

CÓNCĂ s. f. 1. mare cochilie concavă. 2. (anat.) excavație profundă a pavilionului urechii sau nasului. 3. boltă în sfert de sferă pentru acoperirea absidelor. (<fr. conque) substantiv femininconcă

*cóncă f., pl. e și ĭ (lat. concha, d. vgr. kónhe, scoĭcă). Anat. Cavitatea urechiĭ. substantiv femininconcă

cóncă s. f., g.-d. art. cóncii substantiv femininconcă

concă f. 1. mare scoică concavă; 2. Anat. cavitatea urechii. substantiv femininconcă

CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque. substantiv femininconcă