CONCESÍV, -Ă adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza; conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. [Cf. fr. concessif, lat. concessivus]. adjectivconcesiv
CONCESÍV, -Ă adj. care face concesii; îngăduitor. ◊ complement circumstanțial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acțiuni; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care corespunde unui complement circumstanțial concesiv; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. (<fr. concessif, lat. concessivus) adjectivconcesiv
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve adjectivconcesiv
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. adjectivconcesiv
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. (Mai ales în expr.) Propoziție concesivă = propoziție subordonată (introdusă prin conjuncțiile « deși », « cu toate că », « măcar că ») care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. Conjuncția « deși » este o conjuncție concesivă. adjectivconcesiv
concesiv adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | concesiv | concesivul | concesivă | concesiva |
plural | concesivi | concesivii | concesive | concesivele | |
genitiv-dativ | singular | concesiv | concesivului | concesive | concesivei |
plural | concesivi | concesivilor | concesive | concesivelor |