compartiment definitie

COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. substantiv neutrucompartiment

COMPARTIMÉNT s.n. 1. Parte dintr-un spațiu împărțit în mai multe subunități, separată cu pereți despărțitori etc.; despărțitură. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate). [Pl. -te. / cf. fr. compartiment, it. compartimento]. substantiv neutrucompartiment

COMPARTIMÉNT s. n. 1. încăpere dintr-un spațiu împărțit în mai multe subunități, separată cu pereți despărțitori etc. ◊ diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. sferă, sector, domeniu (de activitate). (< fr. compartiment) substantiv neutrucompartiment

compartimént s. n., pl. compartiménte substantiv neutrucompartiment

compartiment n. 1. orice încăpere îngrădită; 2. diviziunea unui vagon. substantiv neutrucompartiment

*compartimént n., pl. e (fr. compartiment, d. it. compartimento, care vine d. compartire, a împărți. V. a- și de-partament). Despărțitură (de dulap, de vagon, de casă ș. a.), încăpere. substantiv neutrucompartiment

COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. substantiv neutrucompartiment

COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare. Într-un dulap, într-o cutie etc. Victoraș dormi numai un ceas, două în noaptea aceea, într-un compartiment de clasa a treia. V. ROM. noiembrie 1950, 86. Trecînd în al doilea compartiment al grajdului, am găsit o iapă mare. GHICA, S. 541. ◊ F i g. Omul e dintr-o bucată, ideile nu stau în capul lui în compartimente separate. IBRĂILEANU, SP. CR. 112. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei supra­fețe plane. Aceste picturi ocupau patru compartimente pătrate pe tavanul boitei. ODOBESCU, S. III 118. 2. Sferă de activitate într-o întreprindere, într-o instituție etc.; secție, domeniu. întrecerea cuprinde toate aspectele producției, forța ei mobilizatoare atinge toate compartimentele activității întreprinderii, mobilizînd, alături de muncitori, pe tehnicieni, ingineri și funcționari, animați cu toții de o singură dorință, aceea de a îndeplini și depăși planul de stat în toate compartimentele sale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 10/1. substantiv neutrucompartiment