colătắŭ n., pl. áĭe (ung. kolantyú și kall-). Nord. Manivelă (de învîrtit o roată de mașină). V. clanță. substantiv neutrucolătăŭ
colătău | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | colătău | colătăul |
plural | colătaie | colătaiele | |
genitiv-dativ | singular | colătău | colătăului |
plural | colătaie | colătaielor |