coincidență definitie
COINCIDÉNT, -Ă adj. (Mat.) Care coincide. [Pron. co-in-. / < fr. coincident]. adjectivcoincident
COINCIDÉNT, -Ă adj. care coincide. (< fr. coïncident) adjectivcoincident
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte adjectivcoincident
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. adjectivcoincident
*coincidént, -ă adj. (mlat. coincidens, -éntis). Geom. Care coincide: liniĭ, figurĭ coincidente. Fig. Care se întîmplă împreună: sosire coincidentă cu plecarea luĭ. adjectivcoincident
COINCIDÉNȚĂ s.f. Potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc. ♦ Stare a două lucruri care coincid; potrivire, nimereală. [Cf. fr. coincidence, it. coincidenza]. substantiv feminincoincidență
COINCIDÉNȚĂ s. f. faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc.; echivalență, concordanță. (< fr. coïncidence) substantiv feminincoincidență
*coincidénță f., pl. e (d. coincident). Starea a doŭă lucrurĭ care coincid, potrivire, simultaneitate: coincidența sosiriĭ și plecăriĭ trenurilor. substantiv feminincoincidență
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe substantiv feminincoincidență
coincidență f. 1. starea a două lucruri cari coincid; 2. fig. brodire, simultaneitate. substantiv feminincoincidență
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence. substantiv feminincoincidență
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Potrivire (întîmplătoare, neașteptată) a două lucruri, evenimente, fapte etc. substantiv feminincoincidență
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicoincidență
| coincidență | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | coincidență | coincidența |
| plural | coincidențe | coincidențele | |
| genitiv-dativ | singular | coincidențe | coincidenței |
| plural | coincidențe | coincidențelor | |