coarnă definitie

3) corn, coarnă adj. (d. corn 1). Se zice despre o varietate de poamă cu boabele de forma fructelor cornuluĭ: strugure corn, poamă coarnă. – În Munt. se zice coarnă, ca s. f. cu înț. de „poamă coarnă”. substantiv feminincorn

coárnă (oa dift.) f., pl. e. Fructu cornuluĭ. Poamă coarnă: clădăriĭ de coarnă supt [!] strășinĭ [!] (Sov. 218). V. corn 3. substantiv feminincoarnă

coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne substantiv feminincoarnă

coarnă f. 1. fructul cornului, roșiu și acrișor; 2. varietate de struguri albi sau negri cu broboane lunguiețe și tari la coajă; 3. pl. Buc. coarne de mare, roșcove. substantiv feminincoarnă

COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum). substantiv feminincoarnă

COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului (1) ◊ E x p r. A se usca (ca o) coarnă = a se usca de tot, a fi plin de zbîrcituri. De-i zăbovi pîn’ la toamnă, Mi-i găsi uscată coarnă. SEVASTOS, C. 66. 2. (Numai la sg., adesea pe lîngă « poamă») Varietate de struguri, albi sau negri, cu boaba lunguiață, dulce și cu coaja tare. Du-te, neică, și să vii... Cînd se coace coarna-n vii. MARIAN, INS. 173. Frunză verde poamă coarnă, Astă-iarnă era iarnă Și ningea și viscolea. Bădița la noi venea. ALECSANDRI, P. P. 405. substantiv feminincoarnă

róșcovă f., pl. e (vsl. rožĭkov de păstare, d. rog, corn, bg. rožkov, roșcovă, roșcov; rus. rožkóvyĭ, de roșcovă, d. rozók, cornuleț, roșcovă, rog, corn. V. inorog, răgace, rohatcă). Fructu roșcovuluĭ (o păstare mare, groasă și dulce, bună de mîncat). – În nord coarne de mare. V. carat. substantiv femininroșcovă

roșcovă f. 1. fructul roșcovului, lung, lătăreț și dulce, numit și coarnă de mare; 2. boală de cai ce face osișoare la nări. [Rus. ROJKOVĬ (din ROJEKŬ, cornișor)]. substantiv femininroșcovă