clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă verb tranzitivclăpăi
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. verb tranzitivclăpăi
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A produce zgomotul exprimat prin onomatopeea « clap ». Berzele clăpăiesc. ▭ Am două lemne: toată ziua clăpăiesc (Melița). GOROVEI, C. 226. ♦ Tranz. Fig. (Despre persoane) A spune (ceva) repede, ca un clăpăit. Ea clăpăi pe nerăsuflate o fabulă, fără să priceapă boabă. CARAGIALE, S. 9. verb tranzitivclăpăi
clăpăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)clăpăi | clăpăire | clăpăit | clăpăind | singular | plural | ||
clăpăind | clăpăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | clăpăiesc | (să)clăpăiesc | clăpăiam | clăpăii | clăpăisem | |
a II-a (tu) | clăpăiești | (să)clăpăiești | clăpăiai | clăpăiși | clăpăiseși | ||
a III-a (el, ea) | clăpăiește | (să)clăpăiai | clăpăia | clăpăi | clăpăise | ||
plural | I (noi) | clăpăim | (să)clăpăim | clăpăiam | clăpăirăm | clăpăiserăm | |
a II-a (voi) | clăpăiți | (să)clăpăiți | clăpăiați | clăpăirăți | clăpăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | clăpăiesc | (să)clăpăiască | clăpăiau | clăpăiră | clăpăiseră |