cloci definitie

CLOCÍ, clocésc, vb. IV. ~ (din cloc; după Miklosich, Pascu, Dicț. Acad. Rom. și Scriban < bg. kločă = a cotcorozi, dar care este, după toate probabilitățile, o creație expresivă din limba rom.) verb tranzitivcloci

clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă verb tranzitivcloci

CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. Ian uită-te colo, sub țărmurii mării de cea parte, cum șede rața pe ouă și clocește! RETEGANUL, P. III 19. ◊ Tranz. Graurii... după ce in luna lui iunie și-au clocit ouăle lor cenușii, în cuiburi străine sau în scorburi de copaci, se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. Ce stai acolo parcă clocești ouă... Dă-te gios să se mai ușureze trăsura. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ Fig. [Sărăcia] se duse să-și clocească ouăle în oțelele puștilor vînătorilor. ISPIRESCU. L. 209. ♦ Expr. A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav, a simți că se încuibează o boală. (Fig.) Mă Mitrea, prietene; tu clocești în tine o boală. SADOVEANU. M. C. 124. 2. Tranz Fig. A plănui, a urzi, a pune la cale. Ce dracul are Osman?... Clocește iar vreo hoție în cap. La TDRG. Cu gura zicea... unele... dară în capul lui clocea alte gînduri spurcate. ISPIRESCU, L. 273. Colo, jos, în Suceava, găsi-vei răzvrătirea, Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea. ALECSANDRI, T. II 68. ♦ A se gîndi în tăcere si cu insistență la ceva. Se duse la hodină, ca sâ-și clocească nădejdea. SADOVEANU, Z. C. 312. Bătrinul se înveselise, pe cînd Gogolea clocea în el gînduri mîhnite. SADOVEANU. F. J. 472. 3. I n t r a n z. Fig. A sta inactiv, a lenevi, a trîndâvi. Ți se părea că vecinii au ochii asupra ta și că, între ei. se întreabă de ce clocești acasă. PAS, Z. I 255. Să ieșim și noi la vînat, că mi s-a urît clocind acasă pe vatră. ISPI­RESCU. L, 313. 4. Refl. (Despre alimente alterabile) A se strica, a se altera. ♦ (Despre apă) A prinde un miros urît. ♦ Fig (Despre oameni) A se moleși de trîndăvie. Baba.. punea pe fata uncheașului la toate greutățile casei, iară fata ei se clocise de ședere. ISPIRESCU, L. 347. verb tranzitivcloci

clocì v. 1. a sta pe ouă spre a le încălzi și a scoate pui (vorbind de păsări): găina care clocește, niciodată nu-i grasă ISP.; 2. fig. a sta locului a lene, a nu face nimic: mi s’a urît clocind acasă pe vatră ISP.; 3. fig. a pândi, a fixa: fiara mă clocește cu ochii roși de foc Al.; 4. fig. a pregăti în taină, a urzi ceva rău: clocește planuri rele; 5. a putrezi, vorbind de ape stătătoare (de ouă, de varză). [Bulg. KLOČI; unele din sensurile figurate s’au luat de la fr. couver]. verb tranzitivclocì

CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. verb tranzitivcloci

clocésc v. tr. și intr. (bg. kločy, cloncănesc, rudă pin [!] sunet cu lat glocire, a cloncăni, cu it. chiocciare, a cloncăni, cu sp. cloquear ș. a.; alb. kločis, cloncănesc, vgr. klózo, cloncănesc, ngr. closó, clocesc, cloncănesc. V. cloșcă, clocotesc, cloncănesc). A ședea pe oŭă și a le încălzi ca să ĭasă puiĭ. Fig. Staŭ loculuĭ nelucrînd: a cloci toată ziŭa´n casă. Coc (prepar) răzbunare: ĭ-o clocesc eŭ! V. refl. A se strica (a se împuți de ședere): apa s´a clocit în chĭup. verb tranzitivclocesc

a cloci pe vatră expr. a lenevi, a trândăvi. verb tranzitivaclocipevatră