CLÁUZĂ s.f. Dispoziție, articol special al unei convenții, al unui contract etc. [Pron. cla-u-. / cf. lat.med. clausa, fr. clause]. substantiv femininclauză
cláuză (cláuze), s. f. – Dispoziție prevăzută într-un tratat, contract etc. Fr. clause. – Der. clausulă, s. f. substantiv femininclauză
CLÁUZĂ s. f. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc. ♦ ~ a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state. (< lat. clausa, fr. clause) substantiv femininclauză
*cláuză f., pl. e (mlat. clausa, dim. cláusula, articul [!], dispozițiune, d. cláudere, clausum, a închide. V. închid). Dispozițiune particulară a unuĭ act, a unuĭ contract ș. a. substantiv femininclauză
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze substantiv femininclauză
clauză f. dispozițiune particulară a unui act particular sau public. substantiv femininclauză
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. substantiv femininclauză
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție specială prevăzută într-o convenție. într-un tratat, într-un contract etc. Contractele se încheie prin Ministerul Gospodăriei Silvice, care are dreptul a le rezilia în caz de nerespectare a clauzelor stabilite. B. O. 1953, 38. Ai adăugat cu creionul un rînd abil, care înlătura tocmai clauza aceasta. CAMIL PETRESCU, T. II 587. – Pronunțat: cla-u-. substantiv femininclauză
clauză | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | clauză | clauza |
plural | clauze | clauzele | |
genitiv-dativ | singular | clauze | clauzei |
plural | clauze | clauzelor |