ciuruire definitie

credit rapid online ifn

ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri substantiv femininciuruire

CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. substantiv femininciuruire

credit rapid online ifn

CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. substantiv femininciuruire

CIURUÍRE, ciuntiri, s. f. Acțiunea de a c i u r u i2 și (mai ales) zgomotul produs. Malurile pîrăului prin preajma căruia ne strecuram erau pline de verdeață bogată; ici-colo sălcii cu frunzele pălite atîrnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Din toate părțile îți lua auzul ciuntirea apelor de prin izvoară limpezi ca cristalul. GORJAN, H. II 60. substantiv femininciuruire

ciuruì v. 1. a cerne cu ciurul; 2. a face găuri mari (de haine). verbciuruì

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin [!] cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697). verbcĭuruĭ

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc. verbcĭuruĭ

CIURUÍ2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică. verbciurui

CIURUÍ2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuntind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. – Variantă: ciorăí (EMINESCU, N. 5) vb. IV. verbciurui

ciurui, ciuruiesc v. t. (în sport) a înscrie multe goluri echipei adverse. verb tranzitivciurui

ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare]. verb tranzitivciuruì

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin [!] cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697). verb tranzitivcĭuruĭ

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc. verb tranzitivcĭuruĭ

ciuruí1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciuruiáscă verb tranzitivciurui

ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie verb tranzitivciurui

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. verb tranzitivciurui

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. ◊ F i g. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163. verb tranzitivciurui

a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap. verb tranzitivaciuruilaalivanti

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiciuruire

ciuruire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciuruire ciuruirea
plural ciuruiri ciuruirile
genitiv-dativ singular ciuruiri ciuruirii
plural ciuruiri ciuruirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z