cĭúrdă f., pl. e (ung. csurda, csorda, d. vsl. črĭeda. V. cireadă). Trans. Mold. Cireadă. Mulțime, cîrd: o cĭurdă de copiĭ. – Pe aĭurea și cĭúrdină, pl. ĭ. substantiv feminincĭurdă
ciúrdă, -e, s.f. – Cireadă, turmă (de animale): „C-o zâs tata că mi-a da / O ciurdă mândră de boi” (Papahagi 1925: 174). – Din magh. csorda. substantiv femininciurdă
ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde substantiv femininciurdă
ciurdă f. Mold. Tr. 1. cireadă; 2. mulțime (de oameni sau de copii). [Ung. CSURDA]. substantiv femininciurdă
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda. substantiv femininciurdă
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Turmă de vite cornute; cireada. A trebuit, de gura muierii, să meargă cu vitele la ciurdă, în al treilea sat, nemîncat și nedormit de două zile. DAN, U. 155. Un izvor... adapă ciurda-n zori și-n ceasid sîngeriu Al serii. STANCU, C. 71. Îți dau turme de oi, ciurde de boi și bani cîți-i putea duce-n spate. RETEGANUL, P. I 3, 4 Mulțime, ceată de animale necornute. Pe-un deal se vedea ciumatul din Florința, înconjurat de ciurda vînată de cîni. CAMILAR, T. 120. Pe-un cîmp lung cit lumea asta, umblau mistreți negri, în ciurde, spre apă. SADOVEANU, F. J. 539. 2. (Glumeț sau familiar) Mulțime, grămadă de oameni, de copii etc.; ceată, cîrd. Moșnegi pletoși, băietani cu fețe albe... copii îmbrăcați în pieptare, cu cușme mari, stăteau într-o tăcere de rugăciune, ascultînd glasul repede al fluierelor, jocul sălbatic al ciurdelor de băietani. CAMILAR, T. 211. I-au ieșit Titirezul cu ciurda sa de copii înainte. SBIERA, P. 186. – Pl. și: ciurzi (RETEGANUL, P. V 7). substantiv femininciurdă
ciurdă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciurdă | ciurda |
plural | ciurde | ciurdele | |
genitiv-dativ | singular | ciurde | ciurdei |
plural | ciurde | ciurdelor |