cĭumpéĭ n., pl. eĭe (d. cĭump). Munt. est. Lucru rămas scurt: un cĭumpeĭ de lopată, niște pantalonĭ rămașĭ cĭumpeĭ (intrațĭ la spălat). substantiv neutrucĭumpeĭ
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. substantiv neutruciumpei
ciumpei substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciumpei | ciumpeiul |
plural | ciumpeie | ciumpeiele | |
genitiv-dativ | singular | ciumpei | ciumpeiului |
plural | ciumpeie | ciumpeielor |