cĭucurát, -ă adj. (d. cĭucure). Vest. Cu cĭucurĭ. adjectivcĭucurat
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. adjectivciucurat
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. Năframă ciucurată. ◊ (Poetic) Pădurile... cu tulpini fumurii, ciucurate de ninsoare. DELAVRANCEA, S. 5. adjectivciucurat
ciucurat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ciucurat | ciucuratul | ciucurată | ciucurata |
plural | ciucurați | ciucurații | ciucurate | ciucuratele | |
genitiv-dativ | singular | ciucurat | ciucuratului | ciucurate | ciucuratei |
plural | ciucurați | ciucuraților | ciucurate | ciucuratelor |