CIRCUMSTANȚIÁ vb. tr. a expune în mod amănunțit, a prezenta în detaliu. (< fr. circonstancier) verb tranzitivcircumstanția
circumstanția | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)circumstanția | circumstanțiere | circumstanțiat | circumstanțiind | singular | plural | ||
circumstanțiind | circumstanțiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | circumstanțiez | (să)circumstanțiez | circumstanțiam | circumstanțiai | circumstanțiasem | |
a II-a (tu) | circumstanțiezi | (să)circumstanțiezi | circumstanțiai | circumstanțiași | circumstanțiaseși | ||
a III-a (el, ea) | circumstanțiază | (să)circumstanțiai | circumstanția | circumstanție | circumstanțiase | ||
plural | I (noi) | circumstanțiem | (să)circumstanțiem | circumstanțiam | circumstanțiarăm | circumstanțiaserăm | |
a II-a (voi) | circumstanțiați | (să)circumstanțiați | circumstanțiați | circumstanțiarăți | circumstanțiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | circumstanțiază | (să)circumstanțieze | circumstanțiau | circumstanțiară | circumstanțiaseră |