CIOȘMĂLÍ vb. IV v. cioșmoli. verbcioșmăli
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. verbcioșmoli
CIOȘMĂLÍ vb. IV v. cioșmoli. verbcioșmăli
cioșmăli | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cioșmăli | cioșmălire | cioșmălit | cioșmălind | singular | plural | ||
cioșmălind | cioșmăliți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cioșmălesc | (să)cioșmălesc | cioșmăleam | cioșmălii | cioșmălisem | |
a II-a (tu) | cioșmălești | (să)cioșmălești | cioșmăleai | cioșmăliși | cioșmăliseși | ||
a III-a (el, ea) | cioșmălește | (să)cioșmăleai | cioșmălea | cioșmăli | cioșmălise | ||
plural | I (noi) | cioșmălim | (să)cioșmălim | cioșmăleam | cioșmălirăm | cioșmăliserăm | |
a II-a (voi) | cioșmăliți | (să)cioșmăliți | cioșmăleați | cioșmălirăți | cioșmăliserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cioșmălesc | (să)cioșmălească | cioșmăleau | cioșmăliră | cioșmăliseră |