CIÓTCĂ s. f. (Regional) 1. Grămadă, mulțime de oameni (mai rar de animale sau de lucruri) strînși la un loc, înghesuiți. ◊ (Pe lîngă verbele « a sta », « « a se strînge », « a se ține », a se aduna » etc.) La 6 dimineața ne aflam toți, ciotcă, în medeanul din fața primăriei. HOGAȘ, DR. II 130. Împrejurul lor, grămădiți ciotcă, priveau alții. D. ZAMFIRESCU, R. 203. Băieții s-au strîns ciotcă împrejurul meu și m-au înmormîntat în năsip. CREANGĂ, A. 61. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. – Variantă: cioátcă (CREANGĂ, P. 238) s. f. substantiv femininciotcă
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. substantiv femininciotcă
cĭótcă adv. (rus. čétka, pron. čotka, număr păreche [!], d. četá, păreche. V. ceată). Buluc, cladără, grămadă, cĭopor. În mare număr și unițĭ: albinele se adună cĭotcă la stup, Jidaniĭ se strînsese [!] cĭotcă la havră. V. și cĭoatcă. temporarcĭotcă
ciótcă, ciotci, s.f. – 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș 1986: 66). – Din ciot + -că. temporarciotcă
ciotcă adv. Mold. grămadă înghesuită sau ghemuită (asemenea unei buturugi care stă grămadă, neavând ramuri să se întinză): albinele se adună ciotcă în pălărie CR. temporarciotcă
ciotcă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciotcă | ciotca |
plural | ciotce | ciotcile | |
genitiv-dativ | singular | ciotci | ciotcei |
plural | ciotci | ciotcelor |