ciomp definitie

cĭomp, V. cĭump. substantiv neutrucĭomp

cĭump m., ca colțĭ, țepĭ, butucĭ, și n., pl. urĭ, ca colțurĭ, trunchĭurĭ (var. din cĭung. V. pocĭump). Ceĭa ce rămîne în pămînt dintr´un copac tăat orĭ pe trunchĭ dintr´o ramură tăĭată orĭ pe corp dintr´un picĭor saŭ o mînă tăĭată: cĭumpiĭ de la șoldurĭ (CL. 1920, 524). – Și cĭomp (Munt.): cĭompu de fustă (VR. 1928, 3, 360). V. cĭolpan. substantiv neutrucĭump

ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri substantiv neutruciomp

CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, c i o l p a n. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. substantiv neutruciomp