www.ReduPedia.ro
Definitie ciocnire - ce inseamna ciocnire - Dex Online

ciocnire definitie

ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri substantiv feminin ciocnire

CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. substantiv feminin ciocnire

CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (s e) ciocni. 1. Lovire, izbire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari. Iată una din acele urări numite plugul, ce obișnuit se zice... împreunînd cuvintele cu sunet de telincă și cu ciocniri defere de plug. ALECSANDRI, P.P. 102. ◊ Lovire și avariere a două vehicule care vin din direcții opuse. Ciocnire de trenuri. 2. Fig. Luptă între interese, păreri sau idei dife­rite. Din ciocnirea ideilor iese scînteia adevărului. GHEREA, ST. CR. II 7. 3. (Uneori determinat prin « armată ») Conflict armat, încăierare. Prima ciocnire a lui Mircea [cel Bătrîn] cu turcii a avut loc în anul 1394, la Rovine pe Argeș. Ist. R.P.R. 93. substantiv feminin ciocnire

a avea o ciocnire la borcan expr. a avea o întâlnire amoroasă substantiv feminin aaveaociocnirelaborcan

ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă verb tranzitiv ciocni

CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. (Despre obiecte) A se lovi, a se izbi unul de altul (producînd zgomot). Paloșele albe, ciocnindu-se-n loviri, Dau foc, dau moarte cruntă, dau aspre zingheniri. ALECSANDRI, P. A. 146. ◊ Tranz. Pasămite bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării și-l ciocni de bușteanul pe care tot apa îl dase la margine. ISPIRESCU, L. 354. ♦ (Despre două trenuri sau alte vehicule care vin din direcții opuse) A se lovi unul de altul (producîndu-se o coliziune puternică). În clipa asta am avut impresia că s-au ciocnit două locomotive. CAMIL PETRESCU, U. N. 356. 2. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în ») A lovi, a izbi în ceva tare (produ- cînd zgomot). Gagearău se ținea de dînșii cît colea, cioc­nind cu săcurea în cîte un copac din cînd în cînd. HOGAȘ, 105. ♦ Tranz. (Într-o tradiție legată de sărbă­toarea paștilor) A lovi cu un ou roșu în oul roșu al altuia, spre a i-l sparge. Smărăndița a ciocnit, o mulțime de ouă roșii cu mine. CREANGĂ, A. 33. ◊ ♦ Tranz. (Despre puiul care iese din găoace; cu complementul « oul ») A sparge coaja oului spre a ieși din el. 3. T r a n z. A lovi ușor paharele cu băutură, în semn de urare. Se așază la masă... Mâniată și ciocnesc paharele cu bere. PAS, L. I 253. Să ciocnim cîteva pahare. ALECSANDRI, T. I 328. ◊ A b s o l. Era cea din urmă zi de tîrg șt mulți din cei care ciocneau, urîndu-și sănătate și întîlnire bună la tîrgul din anul viitor, n-aveau să ajungă pînă atunci! GALACTION, O. I 263. ◊ Refl. pas. Se ciocneau cupe din toate părțile. CAMIL PETRESCU, T. II 255. 4. T r a n z. A lovi (din nebăgare de seamă) un obiect fragil, astfel încît obiectul rămîne crăpat sau plesnit; a crăpa, a plesni. Am ciocnit o farfurie. 5. Refl. reciproc. Fig. (Despre interese, păreri, idei) A fi sau a veni în contradicție, a se bate cap în cap. Este interesant a ne opri asupra unui personaj care reprezintă trecerea de la lumea veche la cea nouă și în care, deci, s-au întîlnit și ciocnit tot felul de curente contradictorii. IBRĂILEANU, SP. CR. 43. 6. Refl. reciproc. Fig. (Despre armate ad­verse sau, mai rar, despre oameni) A se încăiera. Armata s-a ciocnit într-un sat cu revoltații și au fost sute de morți de ambele părți. REBREANU, R. II 77. verb tranzitiv ciocni

ciocnì v. 1. a bate sau lovi cu ciocul; 2. a izbi, a lovi în ceva: la Paște se ciocnește ouă roșii; 3. a lovi paharul său de al altuia, închinând în sănătatea sa: a se cam ciocni, a se îmbăta; 4. refl. ase atinge izbindu-se: trenurile s’au ciocnit. [Cf. ČORNYTI, a izbi]. verb tranzitiv ciocnì

ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb.1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s. m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s. f. (izbitură); ciocnet, s. f. (izbitură); ciocnitură, s. f. (izbitură). verb tranzitiv ciocni

CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. verb tranzitiv ciocni

cĭocnésc v. tr. (bg. čuknuväm, rus. čóknuti. V. cĭoc 1). Izbesc cu cĭocu, cu vîrfu, cu o parte: cocoșu l-a cĭocnit pe rățoĭ, haĭ să cĭocnim ouă roșiĭ, să cĭocnim paharele și să bem. V. refl. Mă izbesc: trenurile, vapoarele, armatele s´au cĭocnit între ele. verb tranzitiv cĭocnesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ciocnire

ciocnire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocnire ciocnirea
plural ciocniri ciocnirile
genitiv-dativ singular ciocniri ciocnirii
plural ciocniri ciocnirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z