CIOÁIE s. f. (Reg.) Acioaie. [Pr.: ci-oa-ie] – Din acioaie. substantiv feminincioaie
cĭoáĭe, V. acioaĭe. substantiv feminincĭoaĭe
CIOÁIE s. f. (Regional) Acioaie. Hodinesc pe iarbă mieii Și zurgălăii de cioaie. GOGA, P. 56. – Pronunțat: ci-oa-ie. substantiv feminincioaie
acĭoáĭe și acioaĭe f., pl. oĭ (it. acciajo, vechi acciaro și aciale, oțel, d. lat. pop. aciarium și aciale, care vine d. acies, ascuțiș; ven. azzale, fr. ocier, sp. acero; ngr. atzáli. V. ață, arcer, oțel). Bronz. P et Clopot. Iron. Glas de acĭoaĭe, glas pătrunzător, asurzitor: a' nceput cu glasu eĭ de acĭoaĭe. Munt. Clopoțel cu sunet supțire [!] care se atîrnă la gîtu vitelor, maĭ ales al mînjilor (talangă). – Și cĭoaĭe (Mold. sud): o vacă purtînd o cĭoaĭe mare (Sov. 186). substantiv femininacĭoaĭe
cioaie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cioaie | cioaia |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | cioaie | cioaiei |
plural | — | — |