cinie definitie

ciníe (ciníi), s. f. – 1. Instrument, unealtă, sculă. – 2. Farmec, vrajă. Sl. činije „aranjare”, de la činiti „a fabrica” (DAR), cf. pol. czyn „unealtă”. Mai puțin probabilă der. propusă de Conev 66, din sl. čininie. Der. cinac, s. n. (unelte, scule); ciniele, s. f. pl. (unelte, scule); cinioară, s. f. (unealtă de pescuit); încinia, vb. (Trans., a înșeua). substantiv feminincinie

ciníe (ciníi), s. f. – (Înv.) Porțelan (de China). Tc. çini „porțelan” de la çin „China” (Șeineanu, II, 128; Meyer 446; Tagliviani, Arch. rom., XVI, 355); cf. alb. tśëni, bg., sb. činija: Cf. Bogrea, Anuarul Inst. de Istorie națională, Cluj, I, (1921), p. 310. substantiv feminincinie

1) ciníe f. (pol. czyn, unealtă, naczynie, vas, unealtă. V, cin 1). Vechĭ. Unealtă, instrument: astrolav, cinie de aramă saŭ de lemn, în carile [!] drumul stelelor se arată (Cant. Ist. 8), toate ciniile și măestriile cele de muncĭ (Dos. V. S. Sept. 3), toate ciniile țesutuluĭ (Zviera, Pov. 222). Azĭ. Munt. Capcană: prins ca un șoarece´n cinie (Ghir. Grăn.), rămăsese (o ștĭucă) prinsă´n cinie (Chir. VR., 1913, 7-8, 51). Fig. Vechĭ. Uneltire, cursă: cinia draculuĭ. V. organ. substantiv feminincinie

2) ciníe f. (turc. čini, porțelan, faĭanță, ceașcă mare, geam colorat, d. čin, China; ngr. tsini, porțelan, alb. čeni, čini, farfurie, sîrb. činija, castron. V. sinie. Vechĭ. Porțelan: talgere de cinie (Șăĭn.). Cărămidă de porțelan de pardosit orĭ de ornat o fațadă: casele cele cu ciniĭ (Let. 1, 310. V. Bogrea, AIIN 1, 310). Serbia. Farfurie. substantiv feminincinie