cinchire definitie

!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă verbcinchi

CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. verbcinchi

CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ghemui, a se așeza la pămînt sprijinindu-se pe unul sau pe amîndoi genunchii; a sta pe vine. Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adincă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Se cinchise cu coatele pe genunchi și cu obrazul cuprins in palme. SADOVEANU, N. F. 119. Mă Cîrță, urmă el, strigînd cătră un flăcăuan lung, care de-abia se cinchise și el pe lîngă foc. HOGAȘ, M. N. 194. – Variantă: chincí (V. ROM. februarie 1952, 118) vb. IV. verbcinchi

cimpésc (Ban.) și (est) cinchésc și chincésc (mă) v. refl. (vsl. čempiti, pol. czupić, id. V. ocimpesc). Mă pitulez, mă stîrcesc, mă ghemuĭesc, mă pun pe vine: se cinchiră la pămînt (Sadov. VR. 1911, 3, 331). – Și cĭunchesc și înc-; și chicesc (Lung. Univ. 16 Dec. 1929, 3, 8). V. cĭucesc 1. verbcimpesc

cinchésc, V. cimpesc. verbcinchesc