picluĭésc v. tr. (din maĭ raru pitl- [Bucov.], rut. pitlĭuvati, pol. pytlować, a cerne, d. pytel, sită; ung. pitle, pitlik, sită, d. germ. beutel, sită. P tl = cl, cp. cu cotlesc și coclesc, atlaz și aclaz). Est. Cern făina foarte fin. – Pop. chicluĭesc. verb tranzitivpicluĭesc
chicluit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | chicluit | chicluitul | chicluită | chicluita |
plural | chicluiți | chicluiții | chicluite | chicluitele | |
genitiv-dativ | singular | chicluit | chicluitului | chicluite | chicluitei |
plural | chicluiți | chicluiților | chicluite | chicluitelor |