chemuluí (-uésc, -ít), vb. – (Trans.) A reflecta, a calcula. – Var. chimului. Mag. kém(l)elni (Lacea, Dacor., IV, 778). Cuvînt rar. Gáldi, Dict., 114, pornește de la var. și o explică prin mag. kimél. – De aici, în Mold., expresia cu nechimiluita (var. cu chiuita), cu sensul de „fără socoteală, în exces”. verbchemului
chemuluĭésc v. tr. (ung. kémelni, kémlelni, id.). Maram. (la 1690. Acad.). Cercetez, observ. V. nechimuluifa. verbchemuluĭesc
chemului verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)chemului | chemuluire | chemuluit | chemuluind | singular | plural | ||
chemuluind | chemuluiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | chemuluiesc | (să)chemuluiesc | chemuluiam | chemuluii | chemuluisem | |
a II-a (tu) | chemuluiești | (să)chemuluiești | chemuluiai | chemuluiși | chemuluiseși | ||
a III-a (el, ea) | chemuluiește | (să)chemuluiai | chemuluia | chemului | chemuluise | ||
plural | I (noi) | chemuluim | (să)chemuluim | chemuluiam | chemuluirăm | chemuluiserăm | |
a II-a (voi) | chemuluiți | (să)chemuluiți | chemuluiați | chemuluirăți | chemuluiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | chemuluiesc | (să)chemuluiască | chemuluiau | chemuluiră | chemuluiseră |