CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Comp. magh. csapni. verbcepăi
cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă verbcepăi
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. c s a p n i. verbcepăi
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A păși, producînd cu încălțămintea un zgomot ușor; a lipăi. Cepăia repede din opincile sprintene. CAMILAR, T. 10. verbcepăi
cepăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cepăi | cepăire | cepăit | cepăind | singular | plural | ||
cepăind | cepăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cepăiesc | (să)cepăiesc | cepăiam | cepăii | cepăisem | |
a II-a (tu) | cepăiești | (să)cepăiești | cepăiai | cepăiși | cepăiseși | ||
a III-a (el, ea) | cepăiește | (să)cepăiai | cepăia | cepăi | cepăise | ||
plural | I (noi) | cepăim | (să)cepăim | cepăiam | cepăirăm | cepăiserăm | |
a II-a (voi) | cepăiți | (să)cepăiți | cepăiați | cepăirăți | cepăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cepăiesc | (să)cepăiască | cepăiau | cepăiră | cepăiseră |