CEMENTÁ vb. I. tr. A supune un metal unei transformări chimice prin încălzirea lui puternică în prezența unor materii (mai ales a carbonului) cu care se combină. [< fr. cémenter]. verb tranzitivcementa
CEMENTÁ vb. tr. 1. a supune unele piese din oțel moale unui tratament termochimic, prin introducerea de carbon, crom, azot, aluminiu etc. în stratul superficial al acestora. 2. a obtura canalul unui dinte cu cement. 3. a fixa cu cement protezele pe dinți. (< fr. cémenter) verb tranzitivcementa
CEMENTÁ, cementez, vb. I. Tranz. A trata termochimic oțelurile moi sau aliate, introducând, prin difuziune, carbon în stratul superficial, pentru a obține un strat dur cu mare rezistentă la uzură. – Fr. cémenter. verb tranzitivcementa
!cementá2/cimenta (a ~) (a trata dinții) vb., ind. prez. cementeáză/cimenteáză verb tranzitivcementa
CEMENTÁ, cementez, vb. I. Tranz. 1. A trata termochimic oțelurile moi sau aliate, introducând carbon, crom, azot etc. în stratul lor superficial, pentru a obține un strat dur cu mare rezistență la uzură. 2. (Med.) A obtura canalul unui dinte cu cement. 3. (Med.) A fixa cu cement protezele pe dinți. [Var.: cimentá vb. I] – Din fr. cémenter. verb tranzitivcementa
cementa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cementa | cementare | cementat | cementând | singular | plural | ||
cementând | cementați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cementez | (să)cementez | cementam | cementai | cementasem | |
a II-a (tu) | cementezi | (să)cementezi | cementai | cementași | cementaseși | ||
a III-a (el, ea) | cementează | (să)cementai | cementa | cementă | cementase | ||
plural | I (noi) | cementăm | (să)cementăm | cementam | cementarăm | cementaserăm | |
a II-a (voi) | cementați | (să)cementați | cementați | cementarăți | cementaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cementează | (să)cementeze | cementau | cementară | cementaseră |