CELIBÁT s.n. Situație a celui necăsătorit; burlăcie. [Pl. -turi. / < fr. célibat, cf. lat. caelibatus]. substantiv neutrucelibat
CELIBÁT s. n. starea civilă a celibatarului. (< fr. célibat, lat. caelibatus) substantiv neutrucelibat
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Fr. célibat (lat. lit. caelibatus). substantiv neutrucelibat
*celibát n., pl. e și urĭ (lat. caelibatus, d. caelebs, celibatar). Starea celuĭ necăsătorit, burlăcie. substantiv neutrucelibat
celibát s. n. substantiv neutrucelibat
celibat n. starea celui neînsurat: celibatul preoților catolici deveni obligatoriu dela 1074. substantiv neutrucelibat
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus. substantiv neutrucelibat
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, stare a unei persoane necăsătorite. substantiv neutrucelibat
celibat substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | celibat | celibatul |
plural | celibaturi | celibaturile | |
genitiv-dativ | singular | celibat | celibatului |
plural | celibaturi | celibaturilor |