capriciu definitie

CAPRÍCIU s. n. 1. dorință trecătoare, extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcție liberă. (< fr. caprice, it. capriccio) substantiv neutrucapriciu

capríciu (capricii), s. n. – Dorință trecătoare, toană. – Mr. căpriciu. It. capriccio, de unde și ngr. ϰαπρίτιο (› mr.). – Der. capricios, adj. substantiv neutrucapriciu

CAPRÍCIU s.n. 1. Dorință trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală, ritmică și cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriț, caprițiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio]. substantiv neutrucapriciu

CAPRICII farafastâcuri, fartiții, fasoane, fițe, gărgăuni, mofturi, nazuri. substantiv neutrucapricii

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter ritmic pronunțat (și cu un tempo viu). [Var.: (înv.) capríț s. n.] – Fr. caprice (it. capriccio). substantiv neutrucapriciu

capríciŭ n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauză că capra are mers neregular [!]). Bizarerie, gust curios, dorință stranie. – Rar -íțiŭ. substantiv neutrucapriciŭ

capríciu [ciu pron. cyu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-) substantiv neutrucapriciu

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană¹, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. substantiv neutrucapriciu

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust ciudat, neașteptat, schimbător; toană. V. chef, fan­tezie. Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALEC­SANDRI, T. 409. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă fixă, care are un caracter ritmic pronunțat și, în general, un tempo viu. – Pl. si: (învechit) capriciuri (GHEREA, ST. CR. I 353). – Variantă: (învechit) capríț (NEGRUZZI, S. I 25) s. n. substantiv neutrucapriciu