călător definitie

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care călătorește, care e în călătorie. 2. (Despre popoare) Nomad. 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Fig. Care trece repede; trecător. – Din cale + suf. -ător. adjectiv călător

călătór, -oáre s. și adj. (d. cale). Care e în călătorie, drumeț: un călător, o ceată călătoare. Care face călătoriĭ marĭ: Marco Polo a fost un călător celebru. Păsărĭ călătoare, acelea care ĭarna pleacă în țările calde. adjectiv călător

călătór adj. m., s. m., pl. călătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. călătoáre adjectiv călător

călător m. și a. 1. care s’află în călătorie; 2. care face călătorii mari; 3. fig. vagabond: a mea soartă călătoare AL. [Formațiune analogică din cale (cf. rătăcitor)]. adjectiv călător

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călătorește, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător. adjectiv călător

călătór (călătoáre), adj.1. Care călătorește. – 2. (S. m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incertă. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale „drum, stradă”; însă der. prezintă dificultăți. Suf. -tor se aplică de obicei der. verbali; și, pe de altă parte, nu poate da naștere la rîndul său la un der. verbal, ca a călători (verbi gracia, supărător este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a supărători). Pușcariu 262 și DAR a încercat să evite dificultatea, presupunînd că termenul călător ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar „călător” de la udhë „drum”. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator față de via. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvînt. Ideea de „călătorie” era strîns legată de cea de „a călări”, cf. germ. reisen și reiten. Dacă presupunem că lat. caballus a format aceeași der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul călător „persoană care merge călare” și, mai tîrziu, „persoană care călătorește”. Der. călătoreț, adj. (care călătorește mult); călători, vb. (a fi călător, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); călătorie, s. f. (acțiunea de a călători); călătorit, adj. (care a călătorit mult). adjectiv călător

CĂLĂTÓR2, -OÁRE, călători, -oare, s. m. și f. Per­soană care călătorește; drumeț, Se-ntoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului de pe scară. DUMITRIU, N. 6. La fereastră călătorii se îngrămădeau vorbind tare, întrebînd, glumind și aprinzîndu-și țigările. PETRESCU, S. 40. Și cît era de limpede izvorul, Cînd a trecut, cu setea-i, călătorul! CERNA, P. 146. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. Luîndu-și ziua-bună de la călătoarea încredințată lui, iute se întoarnă înapoi. CREANGĂ, P. 95. ◊ (Poetic) Într-un răstimp au prins a trece gîște sălbatice stoluri după stoluri... Mitrea își aminti, la glasul acelor călătoare aripate, de toamna cînd zăcuse. SADOVEANU, M. C. 206 adjectiv călător

CĂLĂTÓR1, -OÁRE, călători, -oare, adj. 1. Care călă­torește, care e în călătorie, care pleacă în altă parte. Există un canon care îngăduiește și dezleagă pe omul călător – încolțit de vremea rea – să intre să se adăpostească [în biserică]. GALACTION, O. I 81. Ei, da-s la drum, și baba călătoare n-are sărbătoare! VLAHUȚĂ, O. A. II 95. ◊ Fig. August e în toi... și de-acu vara-í călătoare. SADOVEANU, F. J. 609. A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54. ◊ Porumbel călător = po­rumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a plecat. 2. (Despre popoare sau populații) Nomad. Și nații călă­toare, împinse de a mea, împlut-au sperioase pustiul pîn' la poluri. EMINESCU, O. I 91. 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări calde; migrator. De multe ori urmărise stolurile călătoare cu ochii. C. PETRESCU, A. 308. Trec păsările călătoare-n bandă. Îndurerat le urmăresc cu ochii. ANGHEL-IOSIF,M. II 138. Aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. CARAGIALE, O. III 231. Zărește despre soare Cîrdurî-cîrduri de cucoare, Călătoare zburătoare. ALEC­SANDRI, P. P. 145. 4. Fig. Care trece repede, trecător. Numai eu în tîrziu singur pe cărare Farmecul acestei clipe călătoare. TO­PÎRCEANU, B. 79. adjectiv călător

*comis călător (fals voĭajór) m. (fr. commis, funcționar [d. lat. commissus, delegat] și călător, fr. voyageur). Funcționar comercial care călătorește p. casa în serviciu căreĭa este. adjectiv comiscălător

porumbél călătór s. m. + adj. adjectiv porumbelcălător

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului călător

călător   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular călător călătorul călătoare călătoarea
plural călători călătorii călătoare călătoarele
genitiv-dativ singular călător călătorului călătoare călătoarei
plural călători călătorilor călătoare călătoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z