BÂZÂÍT s. n. Zumzet. ♦ Sunet (prelungit) asemănător cu zumzetul de albine. – V. bâzâi. adjectivbâzâit
bâzâít s. n. adjectivbâzâit
bâzăit n. lucrarea de a bâzăi și rezultatul ei: bâzăit ca de albine EM. adjectivbâzăit
BÂZÂÍT s. n. Bâzâială. – V. bâzâi. adjectivbâzâit
BÎZÎÍT s. n. Zumzet (de albine, de muște etc.), bîzîitură. Arșița văzduhului fierbe de bîzîit de musculițe. SANDU, P. 37. Dar ce zgomot se aude? Bîzîit ca de albine? Toți se uită cu mirare și nu știu de unde vine, Pînă văd păinjenișul între tufe ca un pod, Peste care trece-n zgomot o mulțime de norod. EMINESCU, O. I 87. ◊ Sunet (prelungit) asemănător zumzetului de albine, de muște etc. În tăcerea iatacului venea bîzîitul duios al cîntecului [din scripcă] de-afară. SADOVEANU, O. I 294. adjectivbîzîit
bâzăit n. lucrarea de a bâzăi și rezultatul ei: bâzăit ca de albine EM. temporarbâzăit
BÂZÂÍ, bấzâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre insecte, la pers. 3) A produce în zbor un zumzet caracteristic; a zumzăi. 2. Intranz. (Despre copii) A plânge, a scânci. 3. Tranz. (Fam.) A sâcâi, a cicăli. – Din bâz. verb tranzitivbâzâi
bî́zîĭ, a -í v. intr. (rudă cu vsl. *bŭzĭeti, ceh. bziti, engl. buzz, a bîzîi). Produc un zgomot ca aripile insectelor în zbor: albinile bîzîĭaŭ în vișin. V. tr. Încomodez pin bîzîit: n’am putut dormi, vă m’au bîzîit muștele. V. vîjîĭ, zbîrnîĭ, zumbăĭ. verb tranzitivbîzîĭ
bâzâí (a ~) vb., ind. prez. 3 bấzâie, imperf. 3 sg. bâzâiá; conj. prez. 3 să bấzâie verb tranzitivbâzâi
bâzăi v. 1. a face bâz, a sbârnăi; 2. a cânta îngăimat, a mormăi: duminicile bâzăiam la strană CR.; 3. a plânge încet (de copii); 4. a arde mocnit (de foc). verb tranzitivbâzăi
BÂZÂÍ, bấzâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre insectele care zboară) A produce în zbor sunete caracteristice; a zumzăi, a zâzâi, a zumbăi. 2. Intranz. (Mai ales despre copii; fam.) A plânge, a scânci. 3. Tranz. (Fam.) A sâcâi, a cicăli; a bârfi. – Bâz + suf. -âi. verb tranzitivbâzâi
BÎZÎÍ, (rar) bî́zîi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre insecte, mai ales despre muște și albine) A produce (cu bătaia aripilor în zbor) un zumzet caracteristic; a zumzăi, a zuzăi. ◊ V. zbîrnîi, țîrîi. În văzduh... zburau bîzîind subțire... țînțarii cu miile. DUMITRIU, N. 229. Ațipesc și le bîzîie pe la urechi cele din urmă muscuțe ale anului. SADOVEANU, P. M. 82. Țînțarii bîzîiau mărunt la urechile noastre. C. PETRESCU, S. 220. ◊ (Metaforic, despre vînt) Bîzîia în ciulinii prăvălișului, ușurel, băltărețul. SADOVEANU, P. M. 37. ◊ F i g. Sutele de ghiulele vîjîiau prin fumegarea deasă, gloanțele bîzîiau rătăcind. SADOVEANU, O. VI 34. ♦ (În glumă) A ține isonul la o cîntare. Duminecile bîzîiam la strană. CREANGĂ, A. 9. 2. Intranz. (Despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurînd; a cîrti. V. bombăni. Atunci s-a dat de gol afacerea și a prins a bîzii satul. SADOVEANU, M. C. 156. 3. I n t r a n z. (Mai ales despre copii) A plînge forțat, cu glas tărăgănat, fără lacrimi; a se sili să plîngă; a scînci, a se miorcăi, a se sclifosi. Bîzîi ca un mucos... Nici comanda unei companii n-ai pv.iut s-o preiei, deși aveai ordin în regulă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 9/3. Ce... bîzîi, mă, că te-am atins? PAS, Z. I 259. 4. T r a n z. A sîcîi, a necăji (cu insistențele), a cicăli. Nu mă mai bîzîi atîta! – Variantă: bîzăí (DAN, U. 145) vb. IV. verb tranzitivbîzîi