BÂRÂÍ, bấrâi, vb. IV. Tranz. A vorbi într-una (fără ca cel care ascultă să poată prinde șirul vorbelor). ◊ Expr. A bârâi pe cineva (la cap) = a bate cuiva capul pentru a obține ceva. – Din bâr. verb tranzitivbârâi
bî́rîĭ, a -i v. intr. (var. din mîrîi. V. bîr). Rar. Mîrîi: lupanu rînji și bîrîi (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196). verb tranzitivbîrîĭ
bârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 bấrâie, imperf. 3 sg. bârâiá; conj. prez. 3 să bấrâie verb tranzitivbârâi
bărăì v. a toca din gură: femeie, ce tot bărăi? CAR. [V. bâr]. verb tranzitivbărăì
BÂRÂÍ, bấrâi, vb. IV. Tranz. A bodogăni; a cicăli pe cineva. – Bâr + suf. -âi. verb tranzitivbârâi
BÎRÎÍ, bîrîi, vb. IV. Tranz. A vorbi într-una, repede și mult, fără ca cel care ascultă să poată prinde șirul vorbelor. Judecătorul (impacientat): Femeie, ce tot bîrîi?.. Răspunde o dată lămurit la ce te-ntreb eu! CARAGIALE, O. II 37. Școlărița îi bîrîia mereu [învățătorului] lecția pe de rost. CARAGIALE, S. 10. ◊ Expr. A bîrîi pe cineva (la cap) = a insista (pe lîngă cineva) cu o cerere, a bate (cuiva) capul pentru a obține ceva. verb tranzitivbîrîi
bârâit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | bârâit | bârâitul | bârâită | bârâita |
plural | bârâiți | bârâiții | bârâite | bârâitele | |
genitiv-dativ | singular | bârâit | bârâitului | bârâite | bârâitei |
plural | bârâiți | bârâiților | bârâite | bârâitelor |