burzului definitie

burzuluí (-uésc, -ít), vb. – 1. (Rar) A zbîrli, a ciufuli. – 2. A se răscula, a se răzvrăti, a se ridica. Mag. borzolni „a zbîrli” (DAR), poate contaminat cu pol. burzyć „a tulbura”, burzić się „a se răscula” (Cihac, II, 35). – Der. burzuluială, s. f. (răscoală, rebeliune); burzuluitor, adj. (înv., ațîțător; revoltător, scandalos). verb tranzitivburzului

BURZULUÍ, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mânia brusc; a se răsti (la cineva). ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. (Înv. și arh.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbârli. ◊ Expr. (Tranz.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngâmfa. – Magh. borzolni. verb tranzitivburzului

!burzuluí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se burzuluiéște, imperf. 3 sg. se burzuluiá; conj. prez. 3 să se burzuluiáscă verb tranzitivburzului

burzuluì v. Mold. 1. a se sbârli: noi ne-am burzuluit creasta AL.; 2. fig. a se înfuria, a se mânia: zise ea burzuluită grozav CR.; 3. a se strica (de vreme frumoasă). [Ung. BORZANNI, a se sburli: v. borz]. verb tranzitivburzuluì

BURZULUÍ, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mânia brusc; a se răsti (la cineva); a se bursuca. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. fact. (Înv.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbârli. Expr. (Tranz.; fam.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngâmfa. – Din magh. borzolni. verb tranzitivburzului

BURZULUÍ, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia brusc, a se enerva, a se zborși, a se răsti, a se rățoi (la cineva). Acum, în fața lor se burzuluia un guard cu cingătoare tricoloră peste pîntec. PAS, L. I 63. ◊ F i g. Cîinele se burzului și începu a sări în două picioare, uitîndu-se zăpăcit în toate părțile. PREDA, I. 59. ♦ F i g. (Despre vreme) A se schimba în rău (stîrnindu-se ploaie și vînt). Vremea cea frumoasă începu a se burzului... și, cît ai clipi, un vînt puternic, urinat de ploaie, se revărsă cu tunete și fulgere. ȘEZ. VII 137. 2. (Învechit și arhaizant) A se răscula împotriva cuiva, a se răzvrăti. Măria-ta, orheienii și lăpușnenii umblă să se burzuluiască iar. -... Vor să se burzuluiască? Cum vor să se burzuluiască? Nu s-a mîntuit neamul răzvrătiților? SA­DOVEANU, Z. C. 85. ◊ Tranz. Puțini care scăpară cu viață, apucînd a sări peste ziduri... burzuluiseră norodul, și tot orașul alergase la poarta curții, pre care începuse a o tăia cu securile. NEGRUZZI, S. I 153. 3. (Despre păr) A se zbîrli. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe cînd se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, insîngerați, scînteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vînt năprasnic. REBREANU, R. II 139. ◊ Tranz. (În expr.) A-și burzului creasta = a se îngîmfa, a se grozăvi, a se umfla în pene. Pîn-acuma-n țara-aceasta, Noi [boierii] ne-am burzuluit creasta. ALEC­SANDRI, T. I 238. verb tranzitivburzului

burzuluĭésc v. tr. (ung. borzulni, zbîrlesc, borzalom, fior, borz, bursuc. V. borz, bursic, bîrzoĭ, îmbîzoĭez. Cp. și cu zurbuluĭesc). Zbîrlesc. A-țĭ burzuluĭ creasta, a te arăta țanțoș, a face pe grozavu. Revolut, răscol. V. refl. Mă zbîrlesc. Fig. Mă arăt mîniat, mă revolt. Și bîrzîl- (CL. 1919, 3, 216) și bîrzul-. La Cant. Ist. 273: burzil-. La N. Cost. (Let. 2, 53) buzurl-. În Trans. și burzulesc și borzolesc. V. buntuluĭesc. verb tranzitivburzuluĭesc

a-și burzului creasta expr. a se grozăvi, a se lăuda. verb tranzitivașiburzuluicreasta