BUM1 s.n. (Mar.) Ghiu. [< engl. boom]. substantiv neutrubum
BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee. substantiv neutrubum
bum, interj. care arată bubuitu (tunetu). substantiv neutrubum
bum, interj. care arată sunetu tobeĭ (al bubuiturilor). substantiv neutrubum
bum interj. substantiv neutrubum
BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee. substantiv neutrubum
BUM interj. Onomatopee care exprimă zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. substantiv neutrubum
bum substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bum | bumul |
plural | bumuri | bumurile | |
genitiv-dativ | singular | bum | bumului |
plural | bumuri | bumurilor |