BUHĂIÁLĂ1, buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a se buhăi1. substantiv femininbuhăială
buhăiálă (reg., rar) s. f., g.-d. art. buhăiélii; pl. buhăiéli substantiv femininbuhăială
BUHĂIÁLĂ1, buhăieli, s. f. (Pop.) Faptul de a se buhăi1. – Buhăi1 + suf. -eală. substantiv femininbuhăială
BUHĂIÁLĂ2, buhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a buhăi2 – Buhăi2 + suf. -eală. substantiv femininbuhăială
BUHĂIÁLĂ1, buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a buhăi1; plîns, țipăt, urlet. substantiv femininbuhăială
BUHĂIÁLĂ2, buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a se buhai2. substantiv femininbuhăială
buhăială | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | buhăială | buhăiala |
plural | buhăieli | buhăielile | |
genitiv-dativ | singular | buhăieli | buhăielii |
plural | buhăieli | buhăielilor |